Datornicul și-a trecut bunurile pe altcineva: acțiunea revocatorie (pauliană)

Creditorul care dovedește un prejudiciu poate cere instanței să declare inopozabile față de el actele încheiate de debitor în frauda drepturilor sale — de exemplu, actele prin care debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate (rămâne fără bunuri din care să plătească).

„Inopozabil” înseamnă că actul nu este anulat între cei care l-au încheiat, dar nu produce efecte față de creditor: acesta poate urmări bunul ca și cum ar fi rămas în patrimoniul debitorului.

Din textul Codului civil rezultă, în principal, următoarele condiții:

• creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii (existența ei să nu fie îndoielnică) — nu este necesar să existe deja o hotărâre sau un titlu executoriu;
• actul atacat vă produce un prejudiciu — de regulă, după act, debitorul nu mai are bunuri suficiente din care să vă plătească;
• actul a fost încheiat de debitor în frauda drepturilor dumneavoastră;
• dacă actul este cu titlu oneros (o vânzare, un schimb, o plată), terțul care a cumpărat sau a primit plata trebuia să știe că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate. Pentru actele cu titlu gratuit (de exemplu, o donație), legea nu cere această condiție.

Dacă legea nu prevede altfel, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat. Termenul este scurt, așa că merită să verificați periodic situația bunurilor datornicului — de exemplu, prin extrase de carte funciară pentru imobile.

Actul este declarat inopozabil față de creditorul care a introdus acțiunea și față de ceilalți creditori care, putând introduce acțiunea, au intervenit în proces. Aceștia pot fi plătiți din prețul bunului urmărit, cu respectarea cauzelor de preferință dintre ei.

Terțul care a dobândit bunul îl poate păstra dacă plătește creditorului o sumă egală cu prejudiciul suferit de acesta prin încheierea actului. Altfel, hotărârea indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanței.

O situație înrudită: debitorul nu vinde nimic, dar nu își încasează propriile creanțe sau nu își exercită drepturile (de exemplu, nu acceptă o moștenire sau nu cere banii pe care i-i datorează altcineva), ca să nu ajungă banii la creditori. Creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă poate exercita el drepturile și acțiunile debitorului — prin acțiunea oblică —, cu excepția celor strâns legate de persoana debitorului.

Spre deosebire de acțiunea revocatorie, hotărârea dată în acțiunea oblică profită tuturor creditorilor, fără nicio preferință pentru cel care a introdus-o.

• sechestrul asigurător: creditorul care a introdus deja acțiunea în instanță poate cere indisponibilizarea bunurilor debitorului până obține un titlu executoriu, în condițiile Codului de procedură civilă (uneori cu plata unei cauțiuni) — util înainte ca bunurile să dispară;
• plângerea penală: Codul penal sancționează fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge bunuri ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor (abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor); acțiunea penală se pune în mișcare doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
• dacă debitorul este o firmă în insolvență, actele frauduloase se atacă, de regulă, în cadrul procedurii insolvenței, după reguli proprii.

• actele care dovedesc creanța: contractul, facturile, chitanțele, hotărârea judecătorească sau actele executorului;
• ce știți despre actul atacat: data, bunul, cine l-a primit, prețul (dacă există);
• extrase de carte funciară sau alte dovezi privind bunurile debitorului, înainte și după act;
• orice indiciu că dobânditorul știa de datorie (de exemplu, este rudă sau asociat al debitorului, prețul a fost mult sub valoare);
• data la care ați aflat de act — contează pentru termenul de un an.