Notificarea de punere în întârziere: primul pas înainte de proces

Creditorul are dreptul la executarea integrală, exactă și la timp a obligației. Când debitorul nu o execută fără justificare și se află în întârziere, creditorul poate, la alegere și fără să piardă dreptul la daune-interese: să ceară executarea silită, să obțină rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori reducerea propriei obligații, sau să folosească orice alt mijloc prevăzut de lege.

De aici importanța punerii în întârziere: ea este, de regulă, condiția pentru ca aceste drepturi să poată fi exercitate.

Debitorul poate fi pus în întârziere printr-o notificare scrisă prin care îi cereți executarea obligației, sau direct prin cererea de chemare în judecată. Dacă legea sau contractul nu prevăd altfel, notificarea se comunică prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării — de exemplu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În notificare trebuie să-i acordați debitorului un termen de executare, potrivit naturii obligației și împrejurărilor. Dacă nu acordați un termen, debitorul poate executa într-un termen rezonabil, calculat de la primirea notificării.

Până la expirarea termenului puteți suspenda executarea propriei obligații și puteți cere daune-interese, dar nu puteți, de regulă, cere rezilierea sau executarea silită. Le puteți cere după expirarea termenului, dacă obligația nu a fost executată, sau mai devreme, dacă debitorul vă anunță că nu va executa.

Cererea de chemare în judecată ține și ea loc de punere în întârziere. Dar dacă debitorul nu fusese pus în întârziere înainte, el are dreptul să execute obligația într-un termen rezonabil de la comunicarea cererii — iar dacă o face, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.

Nu este nevoie de notificare atunci când contractul prevede că simpla împlinire a termenului îl pune pe debitor în întârziere, în cazurile prevăzute de lege, precum și atunci când:

• obligația putea fi executată util doar într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lăsat să treacă, sau era urgentă și nu a fost executată imediat;
• debitorul a făcut, prin fapta sa, imposibilă executarea în natură sau a încălcat o obligație de a nu face;
• debitorul și-a arătat neîndoielnic intenția de a nu executa sau, la o obligație cu executare succesivă, refuză ori neglijează în mod repetat să o execute;
• nu a fost plătită o sumă de bani datorată în exercițiul activității unei întreprinderi (de exemplu o factură între firme);
• obligația vine dintr-o faptă ilicită (de exemplu o pagubă produsă cuiva).

Creditorul trebuie să dovedească situația în care debitorul este de drept în întârziere; orice clauză contrară se consideră nescrisă. Dacă datoria devine scadentă după decesul debitorului, moștenitorii lui sunt în întârziere doar după 15 zile de la notificarea lor.

Debitorul nu este în întârziere dacă v-a oferit la timp prestația, iar dumneavoastră ați refuzat-o fără motiv legitim. Din momentul în care este în întârziere, debitorul răspunde și pentru pierderile produse de un caz fortuit.

Pentru ordonanța de plată există o regulă specială: înainte de cerere, debitorului i se comunică o somație de plată în 15 zile, prin executor sau prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire; somația întrerupe prescripția. Detalii găsiți în articolul despre ordonanța de plată.

• datele dumneavoastră și ale debitorului;
• contractul sau actul din care rezultă obligația (număr, dată) și obligația neexecutată (suma, factura, livrarea, lucrarea);
• cererea clară de executare și termenul acordat;
• ce veți face dacă obligația nu este executată (de exemplu acțiune în instanță, rezilierea contractului);
• data și semnătura; păstrați dovada comunicării.

• contractul, comenzile, facturile și avizele de livrare;
• dovezile plăților parțiale, dacă există;
• corespondența cu debitorul (emailuri, mesaje, notificări anterioare);
• orice recunoaștere a datoriei din partea debitorului.