Ați fost acuzat pe nedrept: plângerea falsă și mărturia mincinoasă

Mulți caută „denunțare calomnioasă”. În Codul penal în vigoare, fapta se numește inducerea în eroare a organelor judiciare: sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, despre existența unei fapte penale ori despre săvârșirea ei de către o anumită persoană, de cineva care știe că acuzația este nereală. Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Mai grav este fabricarea de probe: producerea sau ticluirea de probe nereale, ca să se dovedească o faptă penală ori că o anumită persoană a săvârșit-o, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

Important: infracțiunea presupune că autorul știa că acuzația e falsă. O plângere făcută cu bună-credință, care s-a dovedit neîntemeiată (de exemplu, din cauza unei confuzii), nu este, prin ea însăși, o infracțiune.

Mărturia mincinoasă este fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe despre faptele sau împrejurările esențiale asupra cărora este întrebat. Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda; în anumite cazuri (de exemplu, când mărturia privește o faptă foarte gravă ori când e făcută de un expert sau interpret), închisoarea de la unu la 5 ani.

Este pedepsită, separat, și răzbunarea pe cineva pentru că a sesizat organele de urmărire penală sau a dat declarații ori a prezentat probe — limitele pedepsei pentru infracțiunea săvârșită cresc cu o treime.

Legea încurajează retragerea minciunii la timp. Cel care a făcut denunțul sau plângerea falsă ori a produs probele nu se pedepsește dacă declară că acestea sunt nereale înainte de reținerea, arestarea sau punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celui acuzat.

Martorul nu se pedepsește dacă își retrage mărturia: în cauzele penale, înainte de reținere, arestare sau punerea în mișcare a acțiunii penale; în alte cauze, înainte de pronunțarea unei hotărâri sau de darea unei alte soluții ca urmare a mărturiei mincinoase.

Inducerea în eroare a organelor judiciare și mărturia mincinoasă nu sunt infracțiuni pentru care legea cere plângere prealabilă, așa că organele judiciare le pot cerceta și din oficiu. Dumneavoastră, ca persoană vătămată, puteți face o plângere penală, în care arătați faptele, persoana care a făcut acuzația sau a mințit și dovezile că știa că nu spune adevărul.

Dovada cea mai importantă este, de obicei, soluția din primul dosar — ordonanța de clasare sau hotărârea de achitare — împreună cu actele din care reiese că acuzatorul știa că acuzația e falsă (mesaje, înregistrări, martori, contradicții în declarații). O soluție de clasare sau de achitare nu dovedește singură că acuzația a fost făcută cu rea-credință.

Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare. Dacă ați suferit o pagubă din cauza acuzației false — cheltuieli cu avocatul, venituri pierdute, atingeri aduse reputației —, puteți cere despăgubiri materiale și morale de la cel care v-a acuzat cu rea-credință: fie în procesul penal, ca parte civilă, fie printr-un proces civil separat.

Termenul general de prescripție a dreptului la despăgubire este de 3 ani și curge de la data la care ați cunoscut sau trebuia să cunoașteți atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Separat, dacă ați fost reținut sau arestat preventiv și ulterior s-a dispus clasarea sau achitarea (în anumite cazuri prevăzute de lege), puteți cere despăgubiri de la stat, la tribunalul de la domiciliu, în 6 luni de la rămânerea definitivă a soluției. Despre reținere și arest găsiți un articol separat.

• ordonanța de clasare sau hotărârea de achitare din dosarul în care ați fost acuzat;
• copii ale plângerii sau ale declarațiilor false, dacă le aveți (sau numărul dosarului);
• mesajele, înregistrările și numele martorilor care arată că acuzatorul știa adevărul;
• dovezile pagubelor: chitanțe pentru onorarii, adeverințe de venit, documente despre consecințele la locul de muncă.