Evaziunea fiscală: ce riscă administratorul unei firme

O firmă poate datora bani la buget din multe motive: o interpretare diferită a legii fiscale, o greșeală de calcul, lipsa banilor. Aceste situații se rezolvă, de regulă, pe cale fiscală: decizie de impunere, contestație la organul fiscal, apoi în instanța de contencios administrativ.

Evaziunea fiscală presupune, în plus, fapte făcute „în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale”: ascunderea, falsificarea, operațiunile fictive. Diferența ține de intenție și de felul faptei, iar aprecierea ei în fiecare caz este treaba organelor judiciare și a avocatului.

Legea pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă, între altele, următoarele fapte comise pentru a nu plăti impozitele și taxele:

• ascunderea bunului sau a sursei impozabile ori taxabile;
• neînregistrarea, în tot sau în parte, în contabilitate ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale sau a veniturilor;
• înregistrarea în contabilitate sau în factura electronică a unor cheltuieli fără operațiuni reale ori a altor operațiuni fictive;
• alterarea, distrugerea sau ascunderea actelor contabile ori a memoriei caselor de marcat;
• ținerea unei contabilități duble;
• folosirea cu rea-credință a sistemului RO e-Factura pentru a da aparență legală unor operațiuni fictive;
• folosirea unor case de marcat neconectate la sistemul ANAF sau modificate ca să nu transmită date reale.

Legea mai pedepsește, de exemplu: refuzul nejustificat de a prezenta documentele și bunurile la control în cel mult 15 zile de la somație (închisoare de la 1 la 6 ani); împiedicarea controlorilor să intre în sedii sau pe terenuri (închisoare de la 1 la 6 ani); reținerea sau încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la scadență, a impozitelor și contribuțiilor reținute la sursă, cum sunt cele din salarii (închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă); obținerea fără drept de rambursări de TVA sau de alte restituiri de la buget (închisoare de la 3 la 10 ani).

Dacă prejudiciul depășește 500.000 de euro, limitele pedepsei pentru evaziune cresc cu câte 3 ani.

Legea încurajează recuperarea banilor. Pentru evaziune, rambursări obținute fără drept și neplata impozitelor reținute la sursă:

• dacă, în cel mult 30 de zile de la finalizarea controlului, prejudiciul de până la 1.000.000 de euro, majorat cu 15%, plus dobânzile și penalitățile, este plătit integral, fapta nu se pedepsește, iar organul de control nu mai sesizează parchetul;
• pentru același prag, plata în timpul urmăririi penale a prejudiciului majorat cu 25% (plus dobânzi și penalități) duce la încetarea dosarului; în camera preliminară sau la judecată, până la hotărârea primei instanțe, majorarea este de 50%, iar în apel, până la hotărârea definitivă, de 100%;
• dacă prejudiciul este acoperit integral până la primul termen de judecată, limitele pedepsei se reduc la jumătate (pentru prejudicii de până la 1.000.000 de euro se poate aplica amenda); după primul termen și până la hotărârea definitivă, se reduc cu o treime;
• aceste beneficii nu se aplică celui care a mai comis o infracțiune din această lege în ultimii 5 ani după ce a mai beneficiat de ele.

Legea prevede că, atunci când s-a săvârșit o infracțiune de evaziune, luarea măsurilor asigurătorii (de exemplu, sechestrul pe bunuri) este obligatorie. Ele pot privi bunurile firmei și, după caz, pe ale persoanelor urmărite penal.

Prejudiciul se stabilește printr-o expertiză de specialitate, la care suspectul sau inculpatul are dreptul să participe. Înalta Curte a stabilit că, fără acest raport de expertiză, actul prin care procurorul trimite cauza în judecată este neregulat, iar cauza se restituie la procuror.

Răspunderea penală este personală: răspunde cel care a săvârșit fapta sau a participat la ea — de regulă, cel care a decis sau a făcut înregistrările, nu automat oricine figurează în acte. Și firma, ca persoană juridică, poate răspunde penal, în condițiile Codului penal.

Separat de dosarul penal, administratorul poate răspunde și pe cale fiscală sau în insolvență pentru datoriile firmei — vedeți articolul despre răspunderea administratorului SRL.

• raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, cu data comunicării;
• eventuala contestație fiscală depusă și răspunsul la ea;
• citația sau actele primite de la poliție ori de la parchet;
• actul constitutiv al firmei și documentele care arată cine a fost administrator în perioada verificată;
• contractul cu firma de contabilitate și corespondența despre operațiunile contestate.