Părinții i-au donat casa unui singur frate: ce se întâmplă la moștenire

Raportul donațiilor privește egalitatea dintre moștenitori: copiii (descendenții) și soțul supraviețuitor care vin împreună la moștenirea legală trebuie să „readucă” la moștenire bunurile primite prin donație de la defunct, dacă donația nu a fost scutită de raport.

Reducțiunea privește rezerva succesorală — partea minimă din moștenire garantată de lege soțului supraviețuitor, copiilor și părinților defunctului, chiar împotriva voinței acestuia. Rezerva fiecăruia este jumătate din cota pe care ar fi primit-o ca moștenitor legal. O donație sau un legat care încalcă rezerva poate fi redus, la cerere.

Sunt obligați la raport soțul supraviețuitor și descendenții defunctului care vin efectiv și împreună la moștenirea legală, pentru donațiile primite personal de la defunct fără scutire de raport. Raportul îl pot cere doar descendenții și soțul supraviețuitor (și, pe cale oblică, creditorii lor personali).

Cine renunță la moștenire nu mai datorează, de regulă, raportul și poate păstra donația în limita cotității disponibile — partea de care defunctul putea dispune liber. Excepție: dacă în contractul de donație s-a prevăzut expres raportul și în caz de renunțare.

Legea scoate de la raport, între altele:

• donațiile pe care părintele le-a scutit de raport, chiar în contract sau printr-un act ulterior făcut în forma cerută pentru liberalități;
• darurile obișnuite, donațiile remuneratorii, cheltuielile de nuntă și, dacă nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreținerea sau formarea profesională a copiilor (dacă defunctul nu a dispus altfel);
• donațiile deghizate sub forma unei vânzări sau făcute prin persoane interpuse — cu excepția cazului în care se dovedește că defunctul a urmărit alt scop decât scutirea de raport;
• bunul donat care a pierit fără vina celui care l-a primit (cu reguli speciale dacă s-a încasat o despăgubire sau o asigurare).

Raportul se face, ca regulă, prin echivalent: valoarea donației se scade din partea celui care a primit-o, ceilalți iau din moștenire bunuri de valoare corespunzătoare sau cel obligat plătește diferența în bani. Cel care a primit bunul îl poate readuce în natură doar dacă îl mai are, nu l-a grevat cu o sarcină reală (de exemplu, o ipotecă) și nu l-a închiriat pe mai mult de 3 ani.

Pentru calcul se ia valoarea bunului la data judecății, dar în starea în care era la data donației — îmbunătățirile făcute de cel care l-a primit nu se pun în seama lui. Dacă bunul a fost vândut între timp, contează valoarea de la data vânzării; sumele de bani donate se actualizează cu inflația.

Raportul se realizează în cadrul partajului moștenirii, prin bună învoială sau în instanță.

Pentru a vedea dacă rezerva a fost încălcată, se face un calcul: valoarea bunurilor rămase la deces, minus datoriile moștenirii, la care se adaugă — doar pentru calcul — valoarea donațiilor făcute de defunct. Din acest total rezultă rezerva fiecărui moștenitor rezervatar și cotitatea disponibilă.

Reducțiunea o pot cere numai moștenitorii rezervatari, succesorii lor și creditorii lor chirografari. Ea profită doar celui care o cere, în limita rezervei sale. Se reduc întâi legatele din testament, apoi donațiile, începând cu cea mai nouă.

Dreptul la acțiunea în reducțiune se prescrie în 3 ani de la deschiderea moștenirii (data decesului) sau, după caz, de la data la care rezervatarii au pierdut posesia bunurilor donate; dacă nu au știut de donație, termenul curge de când au aflat de ea și de caracterul ei excesiv. Invocată ca apărare într-un proces (pe cale de excepție), reducțiunea nu se prescrie.

Când donația a fost făcută unui copil obligat la raport, iar partea care trebuie redusă e mai mică de jumătate din valoarea bunului, el poate păstra bunul, iar ceilalți primesc diferența prin luare mai puțin sau în bani.

Uneori casa nu este donată, ci „vândută” unui copil, cu păstrarea dreptului de a locui în ea (uzufruct, uz sau abitație) ori în schimbul întreținerii pe viață. Pentru calculul rezervei, legea prezumă că o astfel de înstrăinare către un descendent, un părinte sau soț este o donație, până la dovada contrară.

Prezumția funcționează doar în favoarea descendenților, a părinților și a soțului supraviețuitor care nu și-au dat acordul la înstrăinare.

• certificatul de deces și, dacă există, certificatul de moștenitor sau actele de la notar;
• contractul de donație ori de vânzare (sau extrasul de carte funciară din care reiese cum a trecut bunul);
• testamentul, dacă există;
• lista celorlalte bunuri și datorii rămase la deces;
• orice act din care reiese o scutire de raport sau acordul celorlalți la donație.